Gabriela Cristea: „Când ieșim cu Victoria din casă, este bătaie cine să manevreze căruciorul!”

Publicat: 29 iun. 2018, 17:18 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Gabriela Cristea: „Când ieșim cu Victoria din casă, este bătaie cine să manevreze căruciorul!”

Pentru că Victoria este totul acum...


După lupte care păreau interminabile, după tratamente, dezamăgiri, aparente învrângeri ale vieții… Gabriela Cristea primea minunata veste: „Ești însărcinată!”. S-au scurs luni bune de atunci, Victoria a venit pe lume și, zi de zi, le face viața… PERFECTĂ!

Mai mult decât atât, totul este completat astăzi și de zona profesională, unde Gabriela face fix ce-i place. Emisiune la TV, ”Te iubesc de nu te vezi”, difuzată la Antena Stars.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu Gabriela Cristea, într-un interviu, în exclusivitate, pentru ciao.ro.

 

Astăzi cred că sunt sunt om împlinit din toate punctele de vedere

Gabriela, cum ești astăzi și de ce?
Astăzi cred că sunt sunt om împlinit din toate punctele de vedere. Îmi doresc doar să consolidez ceea ce am dobândit până la momentul ăsta. Sunt sănătoasă și plină de optimism şi cu forţe proaspete pentru emisiunea zilnicã pe care o moderez la Antena Stars – “Te iubesc de nu te vezi”.

Tu ești una dintre femeile care și-au dorit atât de tare să devina mame încât niciun sacrificiu nu a fost prea mult. Hai să le vorbim puțin femeilor în cazul cărora sarcina nu vine atât de repede pe cât s-ar aștepta. Ce trebuie să facă. Atât din punct de vedere fizic, psihic, material?
Din punct de vedere fizic părerea mea este că femeile de foarte tinere ar trebui să meargă la doctor pentru că ar trebui să știe cum stau din punct de vedere al sănătății. Aveam această mentalitate cu ”mie nu mi se poate întâmpla, eu nu am probleme, eu sunt sănătoasă”. Ceea ce nu știu multe femei este că perioada maximă de fertilitate este intre 21 și 28 de ani. Apoi scade.
Din punct de vedere psihic e mai complicat. În primul rând să se asigure că bărbatul este potrivit din toate punctele de vedere și că le va susține necondiționat. Pe scurt, să se asigure că le iubește. Pentru că dacă nu ai susținerea partenerului în astfel de situații delicate clachezi și tu. Și, nu în ultimul rând, consultarea unui psiholog nu strică niciodată, indiferent de problemele pe care le avem. Și, să nu uităm, credința în Dumnezeu și în propria persoană.
Cât priveste partea financiară, aici chiar e o problemă pentru că tratamentele privind fertilitatea unei femei sunt extreme de scumpe în România, ținând cont de nivelul de trai. Și îmi doresc ca cei care se ocupă de legi în România să fie un pic mai atenți la astfel de detalii pentru că natalitatea a scăzut destul de mult și știm cu toții că o rată scăzută a natalității poate duce la decesul unei nații.

Cum ai găsit-o pe Gabriela Cristea mama?
Surprinzătoare. Pentru că nu am crezut că pot exista atât de multe valențe ale sufletului în mine. Extrem de răbdătoare, ceea ce la mine e ca o delicatesă, e foarte rară. Și sunt foarte fericită cu statutul ăsta.

Care sunt principiile pe care le folosești în creșterea fiicei tale?
Mă ghidez după instinct, mi se pare cel mai important lucru și asta cred că ar trebui să faca orice mamă. Si după aceea iau totul pas cu pas.

 

Mi se pare că asta e esența vietii, să găsești zâmbetul în fiecare dimineață

Hai să ne-o imaginam pe Victoria la 20 de ani. Cum îți imaginezi că va fi?
Mi-e greu să imi imaginez ce se va întâmpla la 20 de ani. Îmi doresc să fie sănătoasă și cred că la cum e ea acum și cu ajutorul nostru nu o să poată fi oprită de nimeni în a-și îndeplini toate visele.

Dacă am vorbit despre tine, cum te-ai descoperit tu ca mamă, hai sa vorbim puțin despre Tavi. Cum l-ai descoperit pe el ca și tată?
Un pic mai mult decât mă așteptam să fie. Este un tată extrem de devotat și mi se pare că familia noastră s-a unit și mai mult de când a venit Victoria. Parcă am creat un cerc al nostru. Dacă eu nu sunt lângă Victoria și este el e ca și cum aș fi eu.

Ce v-a învățat micuța voastră până acum?
Să zâmbim mai mult. Și faptul că dimineața, când cei mai mulți oameni sunt morocănoși, ea zâmbește. Mi se pare că asta e esența vietii, să găsești zâmbetul în fiecare dimineață.

Cum v-au fost aceste 9 luni de când a venit Victoria în viața voastră. Cum este cuplul voastru acum?
Dacă mă uit în spate nu mi se pare că a fost foarte greu, dar, în schimb, a fost extrem de frumos. Și mă bucur că am depășit momentele de panică. Mă așteptam să fie mai multe sincer, dar am descoperit că un copil nu e chiar atât de greu de crescut. Chiar și în primul an în care se spune că este cea mai grea perioadă am reușit să găsesc calea cu ușurință de fiecare dată.

În cazul nostru, când ieșim cu Victoria din casă, este bătaie cine să manevreze căruciorul

Cum a fost Victoria? V-a rămas curajul celui de-al doilea copil sau vă opriți aici? Formulez astfel pentru că nu o dată mi s-a întâmplat să aud: „Îmi doream doi copii, însă după primul am decis să mă opresc”.
Victoria a fost și este un copil tare bun, așa că nu ne lipsește deloc curajul.

Cum a fost acomodarea cu micuța și care au fost cele mai importante sfaturi sau descoperiri pe care le-ai făcut tu care te-au ajutat să pornești mai ușor în această călătorie minunată de a fi parinte?
Nu mi-a fost teamă nicio secundă să o spăl, să o schimb, să o manevrez. Ei par foate fragili, dar nu sunt sunt chiar așa cu credem noi. Am avut un zbucium pentru că m-am străduit să o alăptez, dar la capitolul ăsta natura nu și-a făcut datoria până la capăt. A fost un motiv de stres pentru mine. În rest, nu am avut probleme, ne-am ajutat unul pe celălalt. Ne-am completat unul pe celălalt și a fost ușor. Nu am avut niciun ajutor și nici nu ne-am dorit unul concret. Ne-am dorit să o creștem noi și să fie cu noi tot timpul.

Știi, în general, și o spun din proprie experiența, între părinți ajung să se încingă mici discuții vizavi de timpul petrecut cu cel mic. Intotdeauna unul dintre părinți are impresia că stă mai mult decât celălalt. În cazul vostru cum este? Ați reușit să vă organizați?
În cazul nostru, când ieșim cu Victoria din casă, este bătaie cine să manevreze căruciorul. Iar de stat stăm constant cu ea, și eu, și el, nu există discuția despre cine stă mai mult. Atunci când eu am nevoie să plec de acasă stă el, atunci când el are nevoie stau eu. Niciunul dintre noi nu se plânge.

O să fie o cununie intimă, cu oamenii foarte apropiați, nu mai mult de 20 de persoane

Știu, probabil primești de foarte multe ori această întrebare, însă nu pot să nu ți-o adresez și eu. Care îți este regimul de viață după naștere, cel care te-a ajutat să scapi de kilogramele în plus?
Cât am alăptat nu am ținut niciun regim, nici nu ai voie. După aceea am încercat să am un regim echilibrat. Nu vreau să dau repede kilogramele jos, îmi doresc să le dau jos în timp și sănătos. Am mers la un nutriționist, mănânc cinci mese pe zi – 3 principale și două gustări. Și încerc să mănânc sub 2000 de calorii pe zi.

Care sunt cele mai importante lecții de viață pe care le-ai primit din momentul în care formezi această familie minunată cu Tavi și cu micuța Victoria?
Că oricât de întortocheate ți se par căile în ceea ce ți-a rezervat Dumnezeu, tot vei găsi soluția ca să ieși din labirint.

Va pregătiți de o nuntă frumoasă în toamnă. Cum visezi să fie?
Am vrea să ne cununăm la biserică. O să fie o cununie intimă, cu oamenii foarte apropiați, nu mai mult de 20 de persoane. O facem doar pentru noi. Victoria va fi domnișoară de onoare și sigur totul va fi departe de ochii presei.

Hai să vorbim puțin despre noua emisiune pe care o ai la Antena Stars? Cum te-a găsit acest format? A fost o chestiune spontană sau au existat perioade mai lungi de tatonare?
Lucrurile s-au întâmplat relativ repede, este un format care mie mi se potrivește pentru că știu exact ce am de făcut și, încet -încet și cu răbdare, lucrurile încep să crească. Avem un target pe care sunt sigură că o să-l atingem relativ curând.

În familie ne spunem foarte des ”te iubesc”

Ce este „Te iubesc de nu te vezi”?
Este forma mea de exprimare profesională la acest moment, este o nouă confirmare a faptului că o femeie se poate împlini personal și profesional. Proiectul ăsta îmi dă posibilitatea să-i arăt fiicei mele că sunt și mamă, si femeie și am și o carieră. Că le pot face pe toate, cu efort, dar și cu placere. Şi este modul meu de a ajunge în casele oamenilor, în fiecare zi, de luni pânã sâmbãtã, de la 18.45.

Când ai spus ultima data ”Te iubesc de nu te vezi” și pentru ce?
Spun în fiecare zi la televizor, dar și noi în familie ne spunem foarte des ”te iubesc”. Cred că toată lumea ar trebui să încerce treaba asta și să creadă în cuvintele astea. Așa viața ar fi mai simplă, oamenii nu ar fi la fel încrâncenați. Pentru că iubirera ne relaxează pe toți și ne face să fim mai deschiși față de ceilalți oameni.

Ești de foarte mult timp implicată în aceste povești de amor ale românilor. Hai să vedem… Cum e iubirea la români în 2018?
Suprinzătoare. Am auzit niște povești de iubire care par imposibile, dar așa sunt dragostea și viața, încâlcite. Ceea ce descopăr este că oamenii în România se iubesc fierbinte și cu năbădăi. Dar e important ca la sfârșitul zilei dragostea să învingă.

Gabriela, ce este dragostea pentru tine?
Este esența vieții. Să iubești este cel mai frumos lucru pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă, oamenilor.

Publicat: 29 iun. 2018, 17:18 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×